Ce faci unde te duci cand nu ai unde fugi de tine insati, de disperarea din sufletul tau, de singuratate si totusi te simti sufocat de lume... Ce faci cand iubesti atat de mult incat simti ca inima sta sa se reverse de atata iubire... si totusi nu stii sa o manifesti si sa o canalizezi in directia potrivita, astfel incat sa-i dai cea mai buna utilizare... Oare prin cate "crize de vindecare" trebuie sa treaca o fiinta umana astfel incat sa se vindece odata, sa "ramana" la nivelul la care a trecut deja pragul de atatea ori si totusi se intoarce de acolo inapoi atat de usor, de parca n-ar stii ce inseamna "intoarcerea" - deja vu arhicunoscut (repetitie de repetitie)... Cum poate un om sa fie un asemenea amestec de prostie crasa si egoism si totusi sa iubeasca asa de mult si atat de multe? Cum faci sa iesi din valtoarea vietii care te trage inapoi, cum faci sa iesi fara sa si mori? Cum te faci inteles atunci cand cuvintele sunt dusmanii tai cei mai mari, cum faci sa le transmiti celor din jur mesaje fara cuvinte, sa le transmiti ce simti de fapt in interiorul tau - pentru ca, desi cuvintele pot fi inselatoare, pot gresi, "inima" nu greseste niciodata si tu si cu Dumnezeu stiti ce e in inima unei fiinte umane... Cum sa fac sa-mi impart inima fara sa o sfasii, intre oameni si Dumnezeu? Cum invatam odata Doamne, si cata rabdare mai ai cu noi? Nu pot decat sa sper ca ... multa. Si sa nu uiti tu Doamne, ca asa rau si prost si mic cum e sufletul asta, te iubeste cu toata fiinta lui! Si te roaga sa-l ierti si sa faci sa fie iertat de toti cei pe care i-a ranit vreodata cu voie sau fara voie, cu gandul, vorba, fapta, sentimentele ... In numele Iubirii iti cer iertare!
... Nu stiu de ce mi-e mai tare frica, de moartea mea, a celor dragi sau de frica in sine? Sau de a-mi pierde iubirea care a fost totdeauna barometrul si "farul" (lumina) mea in viata, de a ma "inchide" fata de creatorul meu? Cred ca de ultima varianta mi-e mai teama decat de orice altceva...